Primarul comunei Stejari, declarat un admirator al dictatorului Nicolae Ceaușescu, vizat de mai multe anchete

10

Primarul PSD al comunei Stejari este vizat de mai multe percheziții. Robert Păiuși, primarul comunei Stejari, este acuzat că ar fi decontat cantități uriașe de combustibil.

Primarul Păiuși este vizat în mai multe dosare penale care se află în lucru din toamna anului 2022. Unele acuzații se referă la modalitatea prin care cantități uriașe de combustibil au fost folosite de primarul Păiuși și apropiații acestuia, în interes personal, însă decontările au fost făcute din banii publici, în condițiile în care Primăria comunei Stejari deține un singur autoturism.

Perchezițiile de la Stejari sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar polițiștii de la Serviciul de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj sunt delegați să desfășoare activități de cercetare.

Perchezițiile au loc la mai multe locuri, inclusiv la sediul Primăriei comunei Stejari, la domiciliul primarului Păiuși și la o stație de carburanți situată în comuna învecinată Stoina.

Primarul se crede Batman și Superman

Primarul Robert Ionuț Păiuși se credea Spiderman, Batman, Highlander și Superman, la un loc, conform unei postări ciudate de pe pagina sa de Facebook. De asemenea, Robert Păiuși se declară un admirator al lui Nicolae Ceaușescu și al regimului comunist, deși a avea vârsta de trei ani în decembrie 1989, când s-a schimbat regimul. Primarul din Stejari s-a născut în anul 1986, dar relata că a aflat despre regimul comunist din povestirile părinților și bunicilor.

Primarul Robert Păiuși candidează pentru un nou mandat.