Scriitorul Aurel Antonie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani.
Acesta s-a născut în județul Dolj, dar a trăit cea mai mare parte a vieții în județul Gorj. Aurel Antonie a condus și o serie de publicații din județul Gorj, fiind o perioadă redactor șef și la publicația Obiectiv.
„Aurel Antonie s-a născut la 20 octombrie 1947 în comuna Castranova, judeţul Dolj. Şcoala primară în Calafat şi Craiova, şcoala generală în Craiova, liceul Nicolae Bălcescu din Craiova, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1971.
Ocupă diferite funcţii economice în Drobeta Turnu Severin, Craiova, Bazinul minier Rovinari, Târgu-Jiu, muncitor necalificat într-o echipă de geologi în Munţii Făgăraş. După 1989, redactor şi redactor șef la diferite publicaţii locale din Târgu-Jiu, director de editură.
Membru al USR din 1990“, se arată pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România.
Aurel Antonie a obținut o serie de premii importante: Premiul pentru proză al Filialei Craiova a USR; Premiul revistei „Luceafărul”,1977; Premiul I la Festivalul naţional de literatură „Tudor Arghezi”, 1980; Premiul revistei „Ramuri”, 1987; Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, 2004.