Marii câștigători ai alegerilor locale. Majoritate simplă la Consiliul Județean și victorie clară la Târgu Jiu

11

Alegerile locale din județul Gorj nu au furnizat prea mari surprize. Așa cum era previzibil, Partidul Social Democrat a obținut cel mai mare număr de primari, dar și șefia Consiliului Județean Gorj. Președintele Cosmin Popescu a câștigat detașat un nou mandat, reușind totodată să constituie o majoritate simplă. La Târgu Jiu, primarul Marcel Romanescu și-a învins adversarii destul de vocali și agresivi din campania electorală. Sunt și primari care și-au reînnoit mandatele cu procente record, greu de egalat, recordmenul alegerilor locale fiind și de această dată primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, aflat la al patrulea mandat. În câteva localități, digul vechii politici și administrații a fost spart de candidați tineri, aceștia fiind preferați în locul primarilor cu mai multe mandate la activ.

Partidul Social Democrat a câștigat 43 din cele 70 de primării din Gorj. PNL are 23 de primari, Pro România trei primari, iar PMP un singur edil.

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, și-a adjudecat un nou mandat, la o diferență de 19.346 de voturi față de candidatul PNL, Iulian Popescu. În cifre, Cosmin Popescu a obținut 66.109 de voturi (43,75%), iar Iulian Popescu 46.763 de voturi, respectiv 30,95% din sufragii. Acestuia din urmă încă nu-i vine să creadă că a pierdut alegerile, spunând că, de fapt, și-a subestimat adversarul!!! Ambii candidați au obținut mai multe voturi decât partidele pe care le reprezintă.

La mare distanță s-a situat ocupantul locului trei – deputatul Pro România, Vasile Văcaru. Parlamentarul a obținut 5,67% din voturi, adică 8.578. În urma sa, la mai bine de 200 de voturi, se află candidatul PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, cu 5,44% din sufragii.

În urma acestor rezultate, PSD va avea 16 consilieri + președintele Consiliului Județean, putând astfel desemna cei doi vicepreședinți. Numele vehiculate pentru ocuparea acestor poziții sunt Cristinel Rujan și Gheorghe Nichifor. PNL va avea 11 consilieri, PMP – 3 consilieri județeni, iar Pro România – 2 consilieri.

 

Romanescu și-a surclasat adversarii

Marcel Romanescu a rămas în fruntea Primăriei Târgu Jiu. El a pierdut doar în două secții de votare, în restul de 54 impunându-se categoric. Rezultate de peste 50% le-a obținut în secțiile amenajate la Liceul Teologic, Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul „Gen. Gheorghe Magheru”, Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” sau „Constantin Brâncuși”. Romanescu a pierdut la o diferență de 21 de voturi la secția nr. 52, amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale „Voievod Litovoi”, acolo unde votează și populația de etnie romă din Meteor. Aici, pe primul loc s-a clasat candidatul PSD.

O altă secție pierdută este cea de la școala primară din Ursați. Aici, Romanescu a obținut 81 de voturi, pe primul loc clasându-se fostul viceprimar Adrian Tudor, de la Partidul Verde, cu 100 de voturi.

Astfel, Marcel Romanescu a obținut un scor de aproape 46%, respectiv 12.170 de voturi. Pe locul doi s-a situat PSD, cu 7.540 de voturi, respectiv 28,18%.

Luminița Popescu, de la Pro România, susținută și de câțiva oameni de afaceri și cu o puternică prezență în media, a obținut puțin peste 2.000 de voturi, nici măcar 8% din sufragii.

Fostul viceprimar Adrian Tudor, de la Partidul Verde, s-a clasat al patrulea, fiind girat cu aproape 7% din voturi.

În urma scrutinului de duminica trecută, PNL are 11 mandate de consilieri municipali, PSD – 7 mandate, Pro România – 2 mandate, iar Partidul Verde – 2 mandate.

Primarul Marcel Romanescu poartă negocieri pentru constituirea unei majorități simple. Pe surse se vehiculează, pentru posturile de viceprimari, numele lui Dan Ilieș și Bogdan Bejinaru (ambii PNL), Adrian Tudor (Partidul Verde) sau Gabriel Coica (Pro România).

 

Puține surprize. Gorjul rămâne roșu!

PSD a câștigat mai bine de 60% din administrațiile locale. Mai bine zis, 43 din cele 70 de primării. A pierdut la Schela, Jupânești și Țânțăreni, primarii cu state vechi fiind învinși de candidații PNL și Pro România. Partidul condus de Mihai Weber a câștigat categoric la Runcu, unde primarul Adi Câmpeanu a obținut aproape 93% din voturi.

Enumerând, PSD a obținut primăriile din Alimpești, Aninoasa, Baia de Fier, Bălănești, Bălești, Bărbătești, Bengești-Ciocadia, Bolboși, Borăscu, Brănești, Bumbești-Pițic, Căpreni, Cătunele, Ciuperceni, Crasna, Crușeț, Drăguțești, Glogova, Ionești, Lelești, Mătăsari, Motru, Mușetești, Negomir, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Țicleni, Tismana, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Polovragi, Prigoria, Runcu, Săulești, Scoarța, Slivilești, Stănești, Stejari, Telești, Turburea, Urdari și Văgiulești.

Zestrea PNL

PNL a câștigat 23 de primari. A pierdut însă municipiul Motru, dar și orașul Tismana. Primarii din Stănești, Prigoria, Alimpești sau Padeș, aflați la primul mandat, nu și-au reconfirmat mandatele.

PNL a câștigat la Albeni, Arcani, Bîlteni, Berlești, Cîlnic, Dănciulești, Drăgotești, Fărcășești, Godinești, Hurezani, Licurici, Logrești, Târgu Jiu, Novaci, Rovinari, Turceni, Roșia de Amaradia, Săcelu, Samarinești, Schela, Țânțăreni, Turcinești și Vladimir.

Patru primari sunt de la alte formațiuni politice. Pro România are trei primari: Bustuchin, unde Ion Ciocea a fost reales cu peste 55% din voturi, Dănești – Mădălin Paliță (51,58%) și Jupânești, aici Ion Gârniceanu impunându-se în fața primarului Gușiță cu 49,19%.

 

Marii învinși ai alegerilor locale din Gorj sunt Alianța USR PLUS, Partidul Mișcarea Populară și ALDE. Nici Pro România, partidul lui Victor Ponta, nu a obținut un scor foarte bun, dar la primul test electoral a reușit să intre în Consiliul Județean, dar și în Consiliul Local Târgu Jiu.

Acum, trecând pentru dușul electoral din 27 septembrie, partidele își fac analize și strategii pentru alegerile parlamentare. Rămâne de văzut dacă scrutinul va avea loc în luna decembrie, totul ținând de evoluția cazurilor de Covid-19 din țara noastră.