Începe modernizarea centrului pietonal din Târgu Jiu

9

Centrul pietonal din municipiul Târgu Jiu intră în reabilitare, iar autoritățile locale au anunțat ca se va interveni pe porțiuni, în așa fel încât să nu fie blocat accesul pietonal.
Piatra cubică naturală ce va înlocui asfaltul amprentat a venit deja și este depozitată la fata locului, în așteptarea ordinului de începere a lucrărilor.
Este vorba de placi de andezit care vor fi lipite cu un adeziv direct pe asfaltul amprentat.
Spațiile verzi, aleile, iluminatul public dar și fântânile arteziene vor fi modernizate de asemenea, preferându-se un aspect cât mai natural și mai deschis.
“A venit piatra cubică pentru reabilitarea centrului pietonal. În așteptarea ordinului de începere a lucrărilor, a fost depus materialul în zona centrală.
Pentru a evita speculațiile, trebuie precizat de la bun început că centrul nu va fi spart și nici nu se va bloca traficul pietonal. Piatra din andezit va fi lipită cu un adeziv direct pe suprafața de beton amprentat.
Piatra naturală va oferi un aspect mult mai plăcut zonei centrale, iar investiția se ridică la valoarea de 6 milioane de euro (30 de milioane de lei), fonduri obținute de noi de la Compania Națională de Investiții.
Se va interveni pe suprafața de 33.000 de metri pătrați. Spațiile verzi vor fi reamenajate, iar stâlpii de iluminat vor fi schimbați.
Se reconfigurează și amfiteatrul, iar fântânile arteziene vor fi modificate complet, propunerea noastră fiind deschiderea spațiului, un aspect cât mai natural și zone verzi foarte bine îngrijite.”, a declarat primarul Romanescu. – Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ.

– Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
– Executat de SC Obiectiv Mass Media SRL
– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002