Decizie fără precedent a lui Iulian Popescu, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu

7

Este prima dată în istoria județului Gorj când un politician își asumă un contract cu cetățenii și DEMISIA în cazul în care nu se va ține de cuvânt.

Candidatul PNL Gorj la Primăria Târgu Jiu, Iulian Vasile Popescu, a luat o decizie fără precedent! Dacă nu va realiza 32 de obiective din 10 categorii majore ale Programului său pentru oraș în primul an de mandat, acesta va demisiona până la finalul lunii decembrie 2025.

Iulian Vasile Popescu a încheiat un contract cu târgujienii prin care își asumă punctual, atât ce va face în primul an de mandat, cât și demisia, în cazul în care nu va reuși:

„Îmi dau demisia din funcția de primar la finalul primului an de mandat, dacă NU o să finalizez 32 de obiective din 10 categorii majore ale programului pentru Târgu Jiu. Sunt exponentul unei noi generații de politicieni, care s-au școlit, au muncit si au reușit în mediu privat, ca abia apoi să vină în politică, având în minte un singur gând, să aducă prosperitate în comunitatea din care fac parte”, a declarant Iulian Vasile Popescu, candidatul PNL la funcția de primar la Târgu Jiu.

Nu vin la primărie ca să risipesc timpul cuiva și nici al meu.

În documentul autentic, semnat astăzi, sunt prinse investiții importante ce vor schimba rapid orașul, dacă se vor implementa.

C O N T R A C T  C U  C E T Ă Ț E N I I

M U N I C I P I U L U I  T Â R G U  J I U

Subsemnatul Iulian-Vasile Popescu, din calitatea de primar al municipiului Târgu Jiu, îmi asum finalizarea următoarelor proiecte, în primul an de mandat:

  1. Fluidizarea traficului prin realizarea:
  • Parcare zona CEO (gară);
  • Sens giratoriu / semaforizare în intersecţia de la Bârsești;
  • Parcări în alveolă în dreptul zonelor comerciale;
  • Măsurători de trafic;
  • Planului de Mobilitate Urbană;

 

  1. Reînfiinţarea clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu;
  1. Lansare Program igienizare / curăţare subsoluri pentru blocurile de locuinţe;
  1. Modernizarea și extinderea pieţelor:
  • Instalarea unor pereţi-cortină care pot fi desfășuraţi în perioada de iarnă pentru asigurarea confortului termic al comercianţilor / clienţilor și protejarea mărfurilor;
  • Organizarea de pieţe volante în cartiere (în zilele de sâmbătă și duminică), de unde cetăţenii pot cumpăra, direct de la producători, fructe, legume, brânzeturi, preparate din carne și dulciuri;
  • Mutarea târgului de păsări într-o zonă ușor accesibilă;
  1. Monitorizarea principalilor factori de poluare din oraș, prin montarea de senzori pentru poluare;
  2. Respect și protecţie pentru animale:
  • Crearea unui padoc nou, modern;
  • Implementarea unor programe intensive de sterilizare, vaccinare și adopţie pentru câinii și pisicile fără stăpân, în parteneriat cu Consiliul Judeţean;
  • Montarea de cișmele cu adăpătoare pentru animale;
  • Amenajarea unor ţarcuri de joacă pentru animale lângă parcurile din oraș;
  1. Încurajarea practicării sportului în comunitate:
  • Amenajarea unui loc de antrenamente skating / skatepark;
  • Deschiderea unui centru de închiriere de echipamente pentru sport în aer liber;
  • Amenajarea de parcuri pentru sport, Calishtenis, pentru exerciții fizice în aer liber;
  1. Dezvoltarea turismului prin:
  • Trasee turistice, ţinând cont de obiectivele culturale, ecumenice și naturale din judeţ;
  • Tur virtual ghidat pe Calea Eroilor;
  • Asigurarea ghizilor pentru obiectivele turistice din municipiu;
  • Susţinerea deschiderii mai multor puncte gastronomice locale, în special în zona metropolitană;
  • Înfiinţarea Organizaţiei de Management a Destinaţiilor, prin punerea la aceeași masă a administraţiei, a agenţilor economici din HoReCa și a agenţiilor de turism;
  1. Administraţie deschisă pentru cetăţeni:
  • Digitalizarea fluxurilor de lucru din primărie, astfel încât cetăţenii să poată depune / primii documente online, dar și să poată urmări în ce etapă de lucru se află solicitarea depusă;
  • Organizarea unei competiţii anuale de proiecte ale societăţii civile, adresată ONG-urilor care activează în domeniile: educaţie, sport, cultură, turism, sănătate, mediu, social;
  • Constituirea Consiliului Consultativ al Societăţii Civile, organism neremunerat, cu rol de monitorizare a implementării politicilor publice la nivel local;
  • Implementarea unui sistem de bugetare participativă, care va permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea orașului;
  1. Cultură și timp liber:
  • Iniţierea și organizarea unui Festival Internaţional de Artă Brâncuși;
  • Organizarea unui Forum Internaţional cu experţi în restaurarea monumentelor de patrimoniu, având ca temă reabilitarea operelor lui Constantin Brâncuși de pe Calea Eroilor;
  • Producţia și comercializarea, în parteneriat public-privat, a unor obiecte decorative sau suveniruri inspirate din operele lui Constantin Brâncuși;
  • Susţinerea și finanţarea realizării unor filme documentare despre viaţa și opera personalităților marcante ale comunității noastre;
  • Organizarea de recitaluri, concerte, proiecţii de film în aer liber, evenimente în parcurile și cartierele din municipiu;

 Îmi dau demisia din funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu, dacă nu o să realizez proiectele enumerate mai sus, până la data de 31 octombrie 2025.

Sunt exponentul unei noi generații de politicieni, care s-au școlit, au muncit și au reușit în mediu privat, ca abia apoi să vină în politică având în minte un singur gând, să aducă prosperitate în comunitatea din care fac parte.

Vin la primărie pentru că îmi pasă de oraș și oamenii lui, nu vin la primărie ca să risipesc timpul cuiva și nici pe al meu.

   04.06.2024- Târgu  Jiu                 Așa să îmi ajute Dumnezeu!”

 

Este prima dată în istoria județului Gorj când, un politician își asumă un contract cu cetățenii și DEMISIA în cazul în care nu se va ține de cuvânt.

  • COMANDAT DE PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, FILIALA GORJ
  • Executat de SC Obiectiv Mass Media SRL
  • COD MANDATAR 21240015