Când trecem la ora de iarnă. Ce efecte resimte organismul

1

În 2023, trecerea la ora de iarnă va avea loc în ultimul weekend din luna octombrie, mai precis în noaptea dintre 28 și 29 octombrie. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00.

 

Ziua de 29 octombrie devine, cu alte cuvinte, cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore. Sistemul orei de iarnă şi de vară presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, având drept scop conservarea energiei. Ora de iarnă este considerată ora standard.

În martie se trece la ora de vară, și atunci ceasul se dă cu o oră înainte, în timp ce în octombrie se trece la ora de iarnă, iar ceasul se dă cu o oră înapoi.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) este de două ore, față de trei ore la ora de vară.

În Europa, schimbara se face în toate statele, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei. Unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.

De când folosește România sistemul orei de iarnă

România a început să folosească sistemul orei de iarnă încă din anul 1931. Până în 1998, schimbarea avea loc în ultimul weekend din septembrie.

De atunci, trecerea se face în octombrie, pentru a permite românilor să beneficieze de cât mai multă lumină naturală.

Care sunt efectele resimțite după schimbarea orei de iarnă

Odată cu schimbarea orei, mulți român se plâng de simptome precum oboseală, nervozitate și insomnie. Totodată, persoanele care luptă cu depresia sau problemele cardiace pot fi influențate negativ.

Specialiștii spun că simtpomele au tendința de a se diminua în câteva zile. Mai mult decât atât, nutriționiștii recomandă un regim alimentar echilibrat, bogat în fructe și legume, pentru a ajuta la adaptare.