Trei doctorițe, infectate cu Covid-19, au fugit din spital. Dosare penale!

0

Incredibil! Trei doctorițe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu sunt anchetate penal după ce au fugit din spital, deși erau internate, fiind diagnosticate pozitiv cu Covid-19.

Cele trei cadre medicale s-au ales cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Este vorba despre un medic gastroenterolog și două doctorițe de la Terapie Intensivă.

„Politistii din cadrul Politiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu, în urma unei informații, despre faptul că un număr de 3 pacienti internati în Spitalul Județean Târgu Jiu, cu diagnostic pozitiv de COVID-19, au părăsit unitatea medicală, fără acordul personalului de serviciu. Întrucăt nu au respectat măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19, celor trei persoane li s-au intocmit dosare penale. Persoanele în cauză au fost identificate la domiciliu, transportate cu ambulanța și internate la Sectia Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu”, a comunicat IPJ Gorj.

Nu mai puțin de 26 de angajati ai spitalului din Târgu Jiu au fost depistați cu coronavirus, dintre care 8 sunt medici.