Start la subvențiile APIA

2

Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021 a început la 1 martie. Cererile vor putea fi trimise online.

“Având în vedere că siguranţa în contextul pandemiei Covid-19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii vor putea să-şi înregistreze cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la centrele judeţene/locale APIA şi/sau al municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2021. Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul campaniei şi va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene”, transmite instituția.

Argicultorii pot actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) şi celelalte informaţii din cerere, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online din versiunea internet, potrivit Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

Ei trebuie să verifice, împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii acestuia în Registrul agricol şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţa.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află în posesia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii cererii.
Actele care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziţia fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale centrelor APIA.