Secretara președintelui Consiliului Județean Gorj a murit în urma unui accident stupid

42

O șoferiță de 43 de ani a produs un accident de circulație stupid, care s-a terminat cu decesul secretarei președintelui Consiliului Județean Gorj, Elena Ecobici. Șoferița, care era prietena ei cea mai bună, a confundat vitezele și a băgat mașina din greșeală în marșarier.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, la punerea în mișcare prin manevra de mers înapoi, a acroșat cu portiera o femeie, în vârstă de 56 de ani, care coborâse parțial din acel autoturism, a proiectat-o pe partea carosabilă și a trecut peste ea, continuându-și deplasarea în mod involuntar în marșarier.

În urma impactului a rezultat decesul femeii de 56 de ani, urmând ca trupul neînsuflețit al acesteia să fie dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, au anunțat polițiștii.