Șase proiecte PNRR, în valoare de peste 117 milioane de euro, au finalizate în Gorj, susține președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
„Peste 117,6 milioane de lei investiți în Gorj prin PNRR. Șase proiecte importante, finalizate.
PNRR a însemnat pentru județul Gorj investiții concrete în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație.
În perioada 2022–2026, Consiliul Județean Gorj a finalizat șase proiecte majore, cu o valoare totală de peste 117,6 milioane de lei, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
În spatele acestei sume sunt investiții care se văd și care rămân în județ:
– Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a fost dotat cu echipamente și tehnologii moderne pentru prevenirea și reducerea riscului de infecții nosocomiale, fiind modernizate inclusiv laboratorul de microbiologie, sterilizarea și spălătoria;
– clădirea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de pe strada Progresului a fost reabilitată energetic, prin lucrări de termoizolare, modernizarea instalațiilor, montarea de panouri solare și fotovoltaice și realizarea unor sisteme moderne de ventilare și climatizare;
– Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” a beneficiat de o amplă investiție pentru creșterea eficienței energetice, inclusiv prin instalarea pompelor de căldură și realizarea unui parc fotovoltaic de 0,5 MW;
– clădirile aparatului propriu al DGASPC Gorj au fost eficientizate energetic și dotate cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme moderne de iluminat și climatizare;
– clădirile Complexului de Îngrijire și Asistență Suseni au fost modernizate pentru reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor oferite beneficiarilor;
– 27 de localități din județul Gorj au primit microbuze școlare electrice, pentru ca elevii și preșcolarii să beneficieze de condiții mai bune de transport și de un acces mai ușor la educație.
Toate aceste proiecte înseamnă spitale mai bine dotate, clădiri publice modernizate și mai eficiente energetic, condiții mai bune pentru beneficiarii serviciilor sociale și transport școlar modern pentru copiii din județul nostru.
Am spus întotdeauna că fondurile europene trebuie transformate în investiții care răspund unor nevoi reale ale oamenilor. Aceste șase proiecte sunt un exemplu concret.
Le mulțumesc colegilor din Consiliul Județean Gorj, echipelor instituțiilor beneficiare și tuturor celor care au lucrat la pregătirea, implementarea și finalizarea acestor investiții.
Peste 117,6 milioane de lei înseamnă mai mult decât o cifră într-un bilanț. Înseamnă investiții care rămân în Gorj și care contribuie la servicii publice mai bune pentru oameni.
Continuăm să atragem fonduri și să transformăm oportunitățile de finanțare în investiții pentru județul Gorj“, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.






















