Accident rutier la Bâlteni: două persoane rănite, după o coliziune între două autoturisme

0

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe raza localității Bâlteni.

Potrivit unui comunicat al Poliției Gorj: „La data de 31 august 2026, în jurul orei 10:00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime în localitatea Bâlteni. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 52 de ani, din Iezureni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Bâlteni, din direcția orașului Rovinari către Turceni, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat, de 41 de ani.”

În urma impactului, doi pasageri aflați în primul autoturism au fost răniți — o femeie de 29 de ani și un bărbat de 56 de ani. Ambii au fost transportați la Spitalul Orășenesc Rovinari, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca ancheta să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.