Comisia Europeană a selectat trei proiecte miniere din România pentru a fi finanțate de UE cu sute de milioane de euro în baza Regulamentului European de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice. Unul aparține companiei de stat Societatea Națională a Sării (Salrom), controlată de Ministerul Economiei, cu 51% din capital, și vizează extracția grafitului la Baia de Fier, în județul Gorj, pentru care fusese solicitată o sumă de peste 198 milioane euro. Odată implementat, proiectul va asigura o producție anuală de 15.000 de tone de grafit.
„Documentația a fost depusă încă de anul trecut, iar proiectul de la Baia de Fier este doar unul din cele trei înaintate de Guvernul României și aprobate de Comisia Europeană.
Pentru Baia de Fier au fost depuse două proiecte, care sunt adiacente. Primul, de 198 milioane euro, implică extracția și procesarea primară a șisturilor. Grafitul rezultat este esențial pentru producția de baterii pentru vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei.
Un al doilea proiect, în valoare de aproape 247 milioane de euro, se referă la valorificarea finală, procesarea grafitului, pentru a-l transforma în materie primă“, a transmis deputatul PSD Claudiu Manta.























