Escroc prins după 2 ani

0

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, au identificat un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Cluj Napoca, bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că la data de 28 august 2018, bărbatul, aflându-se în incinta unei farmacii din municipiul Târgu Jiu, unde o femeie, de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu își desfășura activitatea, sub pretextul schimbării sumei de 500 de lei, ar fi înșelat-o pe aceasta cu 200 de lei.

În cursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.