Cu cine joacă Gilortul Cărbunești în prima etapă

1

Casa Fotbalului a găzduit joi, 3 septembrie, tragerea la sorți pentru stabilirea programului în seriile Ligii 3.

Este un format cu 100 de echipe participante împărțite în 10 serii egale.

Singura echipă din Gorj face parte din seria 7. Alături de Gilortul Târgu Cărbuneşti se mai găsesc CSM Deva, Măgura Cisnădie, Jiul Petroşani, Minerul Costeşti, Gaz Metan Mediaş 2, Hermannstadt 2, Viitorul Şelimbăr, Flacăra Horezu și Viitorul Dăeşti.

Programul primei etape în Seria 7:

Jiul Petroşani – Flacăra Horezu

Măgura Cisnădie – Hermannstadt 2

Gaz Metan Mediaş 2 – Gilortul Târgu Cărbuneşti

CSM Deva – Viitorul Şelimbăr

Minerul Costeşti – Viitorul Dăeşti

Pentru promovare, primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă. Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur.

Cele cinci câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.

Retrogradează ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.

Noul sezon de Liga 3 începe pe 11 septembrie.