Vrea să lase primarii traseiști fără mandate

1

Radu Miruță, președintele USR Gorj, a solicitat prefectului să constate de îndată încetarea mandatelor pentru primarii traseiști.

„Conform legii, primarii care au fost aleși pe lista unui partid, iar acum și-au depus candidaturile din partea altui partid, trebuie să își piardă mandatul de îndată, iar acest ordin trebuie emis de către prefectul județului Gorj.

Solicit prefectului să fie garantul legii și nu parte a sistemului care ne-a obișnuit să nu respecte legea și să emită astăzi (luni – n.r.) ordinul de încetare a mandatului pentru primarii PSD și PNL care joacă hora între partide și își bat joc de alegători!

În drept, îmi bazez solicitarea pe prevederile art. 8, alin. 2 din legea nr. 14/2003, pe art. 160, alin. 1, lit. a din OUG 57/2019 și pe hotărârea birourilor electorale locale cu privire la rămânerea definitivă a candidaturilor depuse”, a spus Miruță.

În această situație s-ar regăsi mai mulți primari din Gorj. Este vorba de edilii din Albeni, Bălești, Bustuchin, Rovinari, Ionești, Drăgoteși, Bumbești-Jiu, Turceni sau Tismana.