Universitatea Craiova, prima în Liga 1

0

Universitatea Craiova a câștigat cu 4 – 1 meciul din deplasare cu Viitorul Constanța și este singura echipă din Liga 1 cu maxim de puncte după trei etape.

„Suntem mulțumiți de ceea ce am făcut. Am luat 9 puncte și suntem acolo, sus. Campionatul e lung, obositor, și atunci nu contează că avem acum maxim de puncte. Contează că am câștigat, chiar dacă o parte din prima repriză nu mi-a plăcut deloc, când am luat gol.

La pauză am vorbit cu băieții, le-am spus să nu fie relaxați. Dar nu i-am certat. Trebuie să muncim mult. Repet, sunt fericit de ceea ce am văzut. Sperăm să-l putem recupera pentru meciul următor pe Cicâldău. Doctorul mi-a spus să-l scot, deși el mi-a transmis că ar fi putut juca”, a declarat antrenorul Cristiano Bergodi.