Mai mulți cățeluși au fost găsiți abandonați în zăpadă, pe domeniul public din comuna Stănești. Un apel telefonic a alertat autoritățile, iar echipele Serviciului de Protecție a Animalelor Gorj și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din IPJ Gorj s-au deplasat imediat la fața locului.
„Ne-am deplasat în localitatea Stănești, împreună cu lucrători din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din IPJ Gorj, în urma unui apel telefonic care semnala abandonarea mai multor pui de câine pe domeniul public, cu risc major pentru viața lor. La fața locului, am găsit pui metiși, cu vârsta de aproximativ șase săptămâni, abandonați pe domeniul public. Nu aveau hrană, nu aveau apă, nu aveau adăpost. Erau expuși direct la frig, în plină iarnă, fără nicio șansă reală de supraviețuire”, au transmis reprezentanții Serviciului de Protecție a Animalelor Gorj.
Aceștia au criticat dur gestul persoanei care i-a abandonat: „Cel care i-a abandonat a ales să scape de ei, fără să țină cont de temperaturile scăzute și de faptul că acești pui puteau muri în orice moment. Responsabilitatea a lipsit complet.”
Cățelușii au fost preluați și transportați la o clinică veterinară, unde vor fi evaluați și tratați.























