O femeie de 43 de ani din comuna Săulești, satul Dolcești, a fost agresată cu violență de concubinul său, în urma unui conflict izbucnit la începutul anului. Bărbatul ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele, provocându-i multiple traumatisme.
Incidentul a fost semnalat pe 5 ianuarie 2026, la ora 03:13, printr-un apel la 112 făcut de sora victimei, aflată în județul Timiș. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești s-au deplasat imediat la fața locului.
Potrivit verificărilor, agresiunea a avut loc în noaptea de 1 ianuarie, în jurul orei 01:00, în locuința celor doi. Pe fondul unui conflict spontan, femeia ar fi fost lovită repetat cu pumnii și picioarele în zona brațelor și a spatelui.
Victima a refuzat transportul la spital. Evaluarea riscului a indicat un pericol iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Polițiștii i-au înmânat documentele necesare pentru a solicita protecție în instanță.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.























