Prioritate pentru gravide și persoanele cu copii mici. Lege promulgată

0

Femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani vor avea prioritate la casieriile magazinelor sau instituțiilor publice și la serviciile acestora, potrivit unui proiect legislativ. În plus, magazinele și instituțiile publice vor fi nevoite să amenajeze locuri de parcare destinate acestor persoane. Proiectul a fost semnat miercuri de președintele țării. 

 

Proiectul de lege trebuie și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a putea fi aplicat. Acesta stabilește o serie de măsuri pentru protecția gravidelor și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la cinci ani.

Potrivit legii, aceste persoane vor avea prioritate atât la casieriile/ ghişeele/ casele de marcat ale unităților comerciale publice sau private ori la cele ale instituțiilor publice, cât și la serviciile oferite de acestea. Excepție fac situațiile  în care există deja case de marcat ori ghișee speciale pentru aceste categorii de persoane.

Astfel, angajații magazinelor sau instituțiilor publice vor avea obligația de a pune afișe prin care să anunțe prioritatea de care beneficiază femeile însărcinate sau persoanele însoțite de copii mici.

Totodată, în parcările de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale magazinelor, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de zece, vor trebui amenajate spații destinate parcării vehiculelor folosite de femeile însărcinate sau de persoanele însoțite de copii – cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două.

Propunerea legislative vine la pachet și cu sancțiuni pentru cei care nu vor respecta noile reguli. Mai exact, pentru neacordarea de prioritate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii se vor putea aplica amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.

De asemenea, pentru neamenajarea de locuri de parcare destinate acestor persoane, amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei. Aceeași amendă – 10.000 de lei – o vor risca și șoferii care vor parca, fără a avea acest drept, pe locurile de parcare rezervate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii mici.

Pentru încălcarea viitoarelor reguli privind locurile de parcare destinate gravidelor nu vor putea fi sancționați însă angajații Ministerului Afacerilor Interne, ai unităților medicale (publice ori private) sau cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ce se află în exercitarea sarcinilor de serviciu.