Prins băut în trafic

1

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în trafic, un tânăr, de 29 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constructorilor, din orașul Rovinari, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea pandemiei de COVID-19.