Președinta Asociației „Pro Animals“ hărțuită și amenințată cu moartea de o fostă voluntară: „A lansat numai invenții la adresa mea“

34

O serie de acuzații au fost lansate în ultima perioadă la adresa președintei Asociației „Pro Animals“ de către o fostă colaboratoare împotriva căreia au fost depuse o serie de plângeri penale. „Totul a pornit de la cineva care a fost în adăpost. Pot să afirm că există mai multe sesizări penale împotriva persoanei care au inventat această situație. Voi prezenta toate dovezile posibile pentru a se prezenta realitatea. Acuzațiile pe care le-a făcut față de această femeie sunt de amenințare, șantaj și hărțuire. A venit lângă adăpost, m-a hărțuit și mi-a adresat cuvinte triviale și să mă amenințe. Mi-a spus: «Îți tai gâtul și ți-l pun în pământ». Au fost lucruri josnice. Și-a prezentat o legitimație falsă. I-a terorizat chiar și pe colegi, care vor depune mărturie. Las organele de cercetare penală să își facă datoria“, susține Carmena Șerbănoiu, președintele Asociației „Pro Animals“.

„Sunt niște invenții“

Carmena Șerbănoiu, președintele Asociației „Pro Animals“, dezminte acuzațiile care au fost lansate cu privire la uciderea unor câini în padocul unde asociația are în grijă de peste 1.000 maidanezi care au fost abandonați sau luați de pe străzi: „Au apărut în spațiul public mai multe informații tendențioase și eronate referitoare la activitatea Asociației «Pro Animals». Acesta informații nu au fost verificate de către organele abilitate pentru a se stabilit veridicitatea lor. Lucrurile sunt total ireale. Pur și simplu sunt niște invenții. Au început verificările în adăpostul nostru ITM Gorj. Au fost verificate o serie de aspecte, dar nu au fost constatate nereguli“.

Plângeri penale pentru amenințare, hărțuire și șantaj

Carmena Șerbănoiu afirmă că femeia care lansează tot felul de acuzații a amenințat-o cu moarte și a adresat plângeri penale împotriva sa: .
Președintele Asociației „Pro Animals“ susține că persoana care a amenințat-o este susținută, din păcate, de către persoane care ocupă funcții publice.

Medicul veterinar Radu Bracaci spune că acuzațiile făcute nu au o bază reală: „M-am simit afectat pentru că lucrez în fiecare zi. Acuzațiile sunt total nefondate“.

„Am salvat de pe străzi și adăposturi alte câteva mii de animale“

Carmena Șerbănoiu spune că asociația pe care o conduce a salvat mii de animale: „ Asociația „Pro Animals“ a fost înființată în urmă cu 25 de ani, iar în această perioadă au fost sterilizate zeci de mii de animale. Am salvat de pe străzi și adăposturi alte câteva mii de animale, cum ar fi câini, pisici, cai, păsări“.
Reprezentanții Asociației „Pro Animals“ susțin că în spatele acestor acuzații există un interes de preluare a terenului pe care funcționează padocul, care se află pe strada Termocentralei, în zona fostului CET.

Mai mult decât atât, Asociația „Pro Animals“ nu a beneficiat de fonduri de la bugetul local sau național, toti banii fiind atrași de la iubitori de animale din țară și din străinătate.