Iulian Vasile Popescu: Târgu Jiu, orașul în care se vine, nu din care se pleacă!

7

“Îmi doresc ca Târgu Jiu să fie orașul în care se vine, nu din care se pleacă”. Este dorința lui Iulian Popescu, candidatul PNL la Primăria Târgu Jiu, dezamăgit de faptul că din Târgu Jiul de azi, tinerii pleacă la studii în alte orașe sau la muncă în străinătate.
Puțini se mai întorc pentru că aici spitalele sunt un pericol pentru sănătate, educația este politizată excesiv, locurile de muncă sunt puține și prost plătite.
Acesta a pornit în lupta pentru Primăria Târgu Jiu cu siguranța că Târgu Jiul se va schimba radical în următorii 4 ani, prin proiectele pe care le propune.
În primul rând, ne trebuie urgent reguli clare pentru construcții, adică un PUG actualizat. Apoi, trebuie regândit complet sistemul de parcări.
Este necesar să existe noi locuri de parcare și un plan al șantierelor deschise care să nu perturbe și mai mult confortul târgujienilor.
“Îmi doresc ca Târgu Jiu să fie un loc în care noi și copiii noștri să ne dezvoltăm și să ne împlinim personal și profesional, să avem acces la toate oportunitățile unei comunități prospere, vii, pline de speranță. Este un ideal pe care îl putem atinge, dacă investim în sănătate și în educație. Este necesar să găsim investitori și să-i aducem aici pentru a crea locuri de muncă bine plătite. “, declară acesta.
Iulian Popescu spune că va încheia parteneriate cu Universitatea Constantin Brâncuși” și liceele din zona metropolitană, pentru a armoniza domeniile de studiu.
În prezent, din păcate tinerii talentați nu au oportunități de a se realiza pe deplin, o locuință este scumpă și greu de obținut, nu sunt destule locuri în grădinițe, iar orașul e îmbătrânit și lipsit de speranță.
Viața culturală este tot mai săracă, nu ai unde să îți petreci timpul liber, până și teatrul devenind un instrument politic în mâna actualei administrații.
Iulian Popescu promite să schimbe aceste lucruri și își dorește atragerea de investiții noi în producție, fabrici, pentru crearea de noi locuri de muncă bine plătite;
Amenajarea unui parc industrial și logistic în zona noii șosele de centură a orașului;
Construirea de noi grădinițe pentru a corecta deficitul actual de locuri și relocarea grădinițelor de la parterul blocurilor;
Susținerea învățământului tehnologic și dual prin crearea de profiluri cerute de angajatorii locali;
Acordarea de burse pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură;
Iulian Popescu este schimbarea Târgu Jiului, pe 9 Iunie!
Fii alături de el și ajută-l să Deschidem orașul împreună! Alege Iulian Popescu, primarul de care are nevoie municipiul Târgu Jiu!

  • COMANDAT DE PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, FILIALA GORJ
  • Executat de SC Niladia Prest SRL
  • COD MANDATAR 21240015