Incidentul rutier dintre procurorul DNA Emil Moța și un tânăr de 23 de ani din Târgu Jiu ar fi fost surprins de camera de supraveghere a unei săli de fitness din zonă.
Magistratul este cel care a apelat numărul de urgență 112 și ulterior a depus o plângere la poliție pentru amenințare. În schimb, tânărul implicat a mers la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde a primit un certificat medical pentru escoriații la nivelul coloanei cervicale, dar nu a depus plângere.
Într-o declarație pentru Antena 3, Emil Moța a susținut că a fost șicanat în trafic și jignit:
„Am fost blocat în trafic în timp ce mă deplasam spre domiciliu. O mașină mi-a blocat efectiv drumul. Am claxonat, ca să se deplaseze de acolo. Un tânăr mi-a adresat cuvinte jignitoare și amenințări, împrejurare în care am sunat la 112. Nu am depus plângere la acest moment, este un interval de 90 de zile în care se poate depune plângeri.”
Ulterior, procurorul a depus totuși plângerea.
Poliția Gorj a transmis că, în seara de 18 septembrie, în jurul orei 21:40, un bărbat de 59 de ani din Târgu Jiu a reclamat o șicanare în trafic și a menționat că între el și o persoană necunoscută au avut loc îmbrânceli și un schimb de replici. În urma verificărilor, persoana a fost identificată ca fiind un tânăr de 23 de ani, invitat la IPJ pentru clarificări. Acesta a declarat că a fost agresat ușor, în zona gâtului, însă nu a dorit să depună plângere.
Ulterior, medicii de la Spitalul Județean au anunțat că tânărul s-a prezentat pentru a fi luat în evidență ca victimă a unei agresiuni, iar polițiștii au confirmat că situația este deja în lucru. În cele din urmă, bărbatul de 59 de ani s-a prezentat la sediul poliției și a depus plângere pentru amenințare.























