Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, a anunțat începerea plăţilor pentru Programul Tomata. Toţi fermierii eligibili vor primi 3000 de euro/1000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate.
„Încep plăţile pentru Programul Tomata. Toţi fermierii eligibili vor primi 3000 de euro/1000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate. Până la finalul săptămânii, banii vor fi viraţi către Direcţiile Agricole Judeţene pentru a fi distribuiţi în conturile beneficiarilor”, a transmis ministrul într-o postare pe pagina sa de socializare.
Florin Barbu precizează că a respectat promisiunea făcută fermierilor și a suplimentat bugetul acestui program, astfel încât toţi beneficiarii eligibili să primească sumele cuvenite.
„Continuăm şi îmbunătăţim Programul de cultivare a legumelor în spaţii protejate. Avem alocată în PNS suma de 170 de milioane de euro destinaţi tinerilor fermieri, sume care pot fi folosite pentru dezvoltarea sistemelor de încălzire în sere şi solarii. Îi ajutăm pe fermierii noştri să producă legume româneşti tot timpul anului, să limităm cât mai mult din importuri şi să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse româneşti.”, a declarat Florin Barbu.