DSP Gorj, controale în școlile din județ

2

În această perioadă, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj desfășoară o acțiune tematică de control, ce vizează  respectarea condițiilor igienico-sanitare din unitățile de învățământ, inclusiv cabinetele medicale școlare, chioșcurile din incinta unităților de învățământ, precum și activitățile de tip catering și masa caldă.  Controalele realizate până în prezent s-au soldat cu sancțiunii în valoare de 50.000 lei.

Până în momentul de față, a fost suspendată activitatea a 4 chioșcuri din incinta unor unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru comercializarea alimentelor nerecomandate elevilor, conform Ord. M.S. 1563 /2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi și Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 de lei.

În cadrul aceleași acțiuni a fost aplicată o sancțiune contravențională unui cabinet medical școlar în valoare de 6.000 de lei pentru că personalul medical nu purta echipamentul de protecție corespunzător. Totodată, alte 2 unități de învățământ au fost sancționate contravențional cu o amendă de câte 1600 de lei/unitate pentru păstrarea necorespunzătoare a substanțelor dezinfectante.

Acțiunile continuă, fiind vizate toate unitățile de învățământ de pe raza județului Gorj.