Depozitul de deșeuri din municipiul Târgu Jiu este la un pas de închidere, după ce o instanță de judecată a Tribunalului Gorj a hotărât anularea certificatului de urbanism și a autorizației de construire a celulei 3, unde ar urma să fie depozitate în continuare deșeurile locuitorilor județului Gorj. Procesul a fost deschis de de către Asociația „Slobozienii gorjeni“, după care au intervenit și alte persoane și o altă altă asociație a cetățenilor, care susțin că sunt poluați de groapa de gunoi.
Gheorghe Ularu, vicepreședintele Asociației „Slobozia vrea aer curat“, a spus că groapa de gunoi din Târgu Jiu va fi închisă în scurt timp, dacă hotărârea va rămâne definitivă: „A fost anulată hotărârea de Consiliul Local care stătea la baza Planului Urbanistic Zonal din anul 2007. A fost anulat certificatul de urbanism din anul 2020 care stătea la baza autorizației de construire pentru celula trei din depozitul de deșeuri, astfel a fost anulată și autorizația de construire pentru celula trei. Dacă se mai lucrează la amenajarea acestei celule este o faptă ilegală, la fel ca și depunerea deșeurilor.
În primă instanță, societatea Polaris și ceilalți pârâți câștigaseră la prima instanță și a fost contestată sentința la Curtea de Apel Craiova, care a decis rejudecarea cauzei“.
Gheorghe Ularu a precizat că se pot face verificări la celula doi unde sunt se depun în prezent deșeuri ca să se vadă gradul de umplere. Acesta susține că nu mai miroase la fel de mult ca înainte, dar că poluarea în zonă se menține:„Nu mai miroase cum mirosea cândva. Celula doi unde se depozitează este mare. Acum au fost ploi și este posibil să genereze multe levigat în perioada următoare. De mirosit mai miroase, dar nu la nivelul când mirosea cândva, chiar de câteva ori pe zi.
Se depozitează în continuare fără ca gunoiul să fie tratat și presortat“.
Avocat: „Nu se mai pot extinde cu construirea celorlalte celule“
Avocatul Lucian Jerca, intervenient în dosar, susține că urmează să fie făcute recursuri de părțile implicate: „Sentința nu este definitivă și urmează recursul. Cred că va fi făcut recurs de către toate părțile din proces. A fost admis capătul de cerere privind anularea HCL de aprobare PUZ-ului și documentația urbanistică din 2007 care stă la baza acestui HCL, precum și certificatul de urbanism din 2020 care este bazat pe acea documentație și a stat la baza emiterii autorizații de construire pentru celula trei.
Dacă hotărârea va rămâne definitivă la Curtea de apel Craiova înseamnă că nu se mai pot extinde cu construirea celorlalte celule și nu vor mai putea să depoziteze deșeuri în alt loc“.
Acesta a adăugat că mai sunt procese în desfășurare pentru acordarea de despăgubiri din cauza poluării. Un proces a fost câștigat definitiv și restul sunt derulare.
Până în prezent, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ADIS Gorj” nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la această situație foarte complicată.
Depozitul de deșeuri este administrat și aparține societății Polaris.
























