Ciolacu, după vizita la un fermier din Gorj: Cumpărați cu încredere produse românești!

3

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi îndeamnă pe români să cumpere cu încredere produse autohtone, pentru a-i susţine pe producătorii locali. Prezent în Gorj, Ciolacu a vizitat un fermier din comuna Bălești.

„Cumpărați cu încredere produse românești! Să gândim românește și să susținem producătorii români! Este singura cale pentru ca românii să aibă parte de hrană sănătoasă și să nu mai fie nevoiți să apeleze la toate porcăriile pline de chimicale din import!

Vă spun că se poate! Am vizitat în aceste zile două familii de tineri fermieri români care m-au impresionat prin ceea ce au reușit să construiască. Familia Balaci a reușit să pornească de la zero o afacere cu legume, iar acum are cele mai multe solarii din Gorj. Gustul roșiilor de Bălești este inegalabil!

La fel, în Argeș, am vizitat o fermă de prepelițe în comuna Bradu unde am văzut cât suflet au pus acești oameni pentru ca argeșenii să aibă parte de ouă proaspete românești.

Aceste două familii vrednice sunt exemple cât se poate de concrete că avem un potențial imens în agricultură! Dar au nevoie de sprijin din partea statului pentru a continua să se dezvolte!

Din păcate, în acest moment, este un dezastru ce se întâmplă în agricultură. Producția de anul acesta este la jumătate, la toate produsele cu care ne clasam în fruntea Europei în ultimii trei ani. Iar cei mai mulți dintre fermieri nu au bani să reînființeze culturile pentru următorul ciclu agricol”, a spus Ciolacu.