O tânără de 21 de ani din comuna Telești a ajuns la poliție după ce, în noaptea de 13 spre 14 august, ar fi fost amenințată cu violență și cu moartea de fostul ei concubin, un bărbat de 26 de ani din Bălești.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23:30, într-o stație de pe Bulevardul Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Conform anchetatorilor, în urma unui conflict, bărbatul i-ar fi luat telefonul mobil și l-ar fi distrus, provocând un prejudiciu de circa 4.000 de lei.
Femeia a mai spus că era urmărită în mod repetat, atât la locul de muncă, cât și la locuința pe care o are cu chirie. Polițiștii au evaluat riscul, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis dosar penal pentru amenințare, furt calificat, distrugere și hărțuire.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz.
Persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.






















