Bărbat din Rovinari, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți

57

Un bărbat din Rovinari, județul Gorj, a fost condamnat recent de Tribunalul Arad la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de migranți. Incidentul s-a petrecut în anul 2022, când bărbatul, în vârstă de 31 de ani la acea vreme, a încercat să treacă frontiera la punctul Nădlac II-Csanadpalota.

În urma unei analize de risc, autoritățile au efectuat un control detaliat al autoutilitarei conduse de acesta. Polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul vehiculului 17 persoane de origine afro-asiatică – 15 bărbați și 2 femei – ascunse în șapte cutii de plastic. Migranții încercau să treacă ilegal granița în Ungaria.

Instanța a decis condamnarea gorjeanului la închisoare cu suspendare, impunându-i respectarea anumitor condiții pe durata perioadei de supraveghere.