O femeie din comuna Telești a sesizat poliția după ce a fost bătută și amenințată cu moartea de către fostul concubin.
„La data de 8 august 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați, prin plângere, de o femeie în vârstă de 32 de ani, din comuna Telești, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic și amenințată cu moartea de fostul concubin.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 10:30, în timp ce femeia se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Urdari, aceasta s-ar fi oprit pentru a-i oferi fostului concubin un acumulator auto.
În timpul discuțiilor, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din orașul Turceni, sat Murgești, ar fi devenit agresiv, ar fi prins-o pe femeie de gât și ar fi amenințat-o cu suprimarea vieții, în cazul în care aceasta nu ar fi acceptat să reia relația cu el, provocându-i, astfel, o stare de temere.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că între cele două persoanele implicate nu au fost înregistrate sesizări anterioare privind astfel de fapte.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent pentru victimă. În aceste condiții, a fost emis un ordin de protecție provizoriu , valabil pentru o perioadă de 5 zile, prin care au fost dispuse măsurile de protecție prevăzute de lege.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu figurează ca deținător de arme letale sau neletale.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare“, au anunțat polițiștii.






















