Anunțul făcut de Aparegio: presiune scăzută la apă la etajele superioare ale blocurilor din Târgu Jiu

7

Presiunea apei care ajunge la locuințele de la etajele superioare din zona de nord a orașului Târgu Jiu este scăzută. „Aparegio Gorj SA anunță presiune scăzută la etajele superioare ale imobilelor din partea de NORD a municipiului Târgu-Jiu, respectiv, cartierele: Rostramo, 1 Mai Vest, Lotrului, Constructorilor și Comuna din Paris. Situația neplăcută este cauzată de seceta prelungită care a afectat semnificativ debitul surselor de suprafață.

Echipele Aparegio Gorj SA se află în permanență pe teren în încercarea echilibrării sistemului pentru o furnizare optimă a apei pe toată aria de operare a CED Târgu-Jiu.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor în această perioadă, CED Târgu-Jiu pune la dispoziție  o autospecială cu apă pentru consumul strict menajer“, se arată într-un comunicat al Aparegio.