Polițiștii au constatat două infracțiuni electorale în Gorj

17

Astăzi, până la ora 13:00, au fost semnalate mai multe aspecte, în context electoral, toate fiind verificate de către polițiști, conform reprezentanților Poliției Gorj.

„Toate sesizările cu caracter electoral primite sunt gestionate corespunzător și în mod echidistant, după încheierea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă.

Până la acest moment, au fost constatate două infracțiuni, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care au avut loc faptele, în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă la vot și coruperea alegătorilor.

De asemenea, se efectuează verificări pentru clarificarea situației de fapt și dispunerea măsurilor în consecință, sub aspectul săvârșirii a două contravenții privind continuarea campaniei electorale.

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.