Inspectorii de muncă din Gorj au aplicat sancțiuni usturătoare mai multor angajatori, în urma unor controale desfășurate recent în județ. Printre cazurile constatate se numără și cel al unui patron de restaurant din municipiul Târgu Jiu, surprins cu doi angajați fără forme legale de muncă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj: „Un angajator din municipiul Târgu-Jiu, care activează în domeniul restaurantelor, a fost sancționat cu 95.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Printre abaterile constatate s-a numărat și primirea la muncă a două persoane fără încheierea prealabilă a contractelor individuale de muncă.”
O altă amendă consistentă a fost aplicată unui angajator cu sediul social în județul Satu Mare, care desfășoară însă activități în domeniul construcțiilor pe raza județului Gorj. Firma a fost sancționată cu 34.000 de lei, pentru nerespectarea legislației muncii, inclusiv pentru faptul că a permis unui salariat să lucreze în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat.
Peste 50 de controale într-o singură săptămână
Cele două cazuri au fost descoperite în urma unei serii ample de controale desfășurate de ITM Gorj în perioada 17-21 august, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și pe cel al securității și sănătății în muncă. În total, inspectorii au efectuat 52 de verificări.
„În urma verificărilor, inspectorii de muncă au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 415.500 de lei, dintre care 100.000 de lei pentru muncă nedeclarată. De asemenea, au dispus 97 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate și pentru asigurarea respectării prevederilor legale de către angajatori”, se mai arată în comunicatul ITM Gorj.
Instituția a derulat, la sfârșitul lunii august, și Campania Națională pentru verificarea respectării Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecția angajaților.
Inspectorul șef al ITM Gorj, George Romanescu, a transmis un avertisment ferm către angajatorii care încalcă legea: „Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua să acționeze ferm împotriva muncii nedeclarate și a tuturor practicilor care încalcă drepturile salariaților. Subliniem faptul că primirea la muncă a unei persoane fără încheierea, în prealabil, a unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 40.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi de până la 1.000.000 de lei.”






















