Doi tineri medici se alătură echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

3

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu își consolidează echipa medicală prin angajarea a doi tineri specialiști, în două dintre cele mai importante domenii ale medicinei: Cardiologie și Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).

Noii medici au ocupat posturile în urma unor concursuri, în cadrul cărora au obținut rezultate foarte bune. Ambii sunt absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și au efectuat pregătirea profesională în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.

Dr. Radu Pecingină, medic specialist cardiolog, și-a desfășurat rezidențiatul în Clinica de Cardiologie a spitalului timișorean și a efectuat gărzi în cadrul aceleiași unități medicale. Deține o formare postuniversitară în aritmologie intervențională, este doctorand în medicină și membru al Societății Române de Cardiologie, având în palmares participări cu lucrări științifice la conferințe și simpozioane de specialitate.

De asemenea, Dr. Diana Giongiu, medic rezident în ultimul an la specializarea Anestezie și Terapie Intensivă, va activa în cadrul Secției ATI II, din locația Tudor Vladimirescu a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Și aceasta a participat la numeroase manifestări științifice, unde a prezentat lucrări de specialitate.

Reprezentanții unității medicale spun că recrutarea de tineri medici din centre universitare de prestigiu face parte din strategia de dezvoltare a spitalului și de îmbunătățire a calității serviciilor medicale oferite pacienților.

„Prin aducerea de tineri specialiști absolvenți ai unor centre universitare mari, SJU Târgu Jiu continuă strategia de creștere a calității actului medical”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.