Personalul SANITAS din spitalele din toată ţara a intrat de miercuri, 7 octombrie 2020, în grevă japoneză, reclamând că angajatorul a uitat să le acorde o serie de sporuri legiferate pentru cei din linia I în lupta anti-COVID-19.
Sindicaliştii cer, concret, acordarea stimulentului de risc personalului din unităţile sanitare, de asistenţă socială, ambulanţă, DSP-uri, cabinete şcolare etc. care în perioada stării de urgenţă au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi; creşterea salariilor, de la 1 ianuarie 2021, la nivelul anului 2022 pentru întreg personalul din sistemul sanitar, cel de asistenţă socială şi medico-socială, calcularea sporurilor la salariul de bază actual, asigurarea echipamentelor şi materialelor de protecţie în cantităţile şi de calitatea necesare etc.