Un bărbat din orașul Țicleni a fost prins în flagrant de oamenii legii în momentul în care primea 160.000 de lei, sub formă de camătă.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au continuat cercetările într-o cauză penală aflată în lucru, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, privind săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj, săvârșite împotriva uni tânăr, de 29 de ani, din comuna Stănești, constând în aceea că, în perioada 2024-2025, cel din urmă ar fi împrumutat diferite sume de bani de la un bărbat, de 42 de ani, din orașul Țicleni, pentru care acesta ar fi perceput dobândă lunară.
„În acest context, bărbatul de 42 de ani, prin diverse constrângeri psihice și amenințări cu acte de violență, l-ar fi determinat pe tânărul de 29 de ani, să-i achite dobânzile percepute pentru suma împrumutată, împrejurare în care, în prezent, i-ar fi solicitat să-i restituie 150.000 de euro.
Totodată, din cercetări a rezultat faptul că cel în cauză l-ar mai fi amenințat, cu acte de violență și pe un alt bărbat, de 39 de ani, din comuna Scoarța, pentru a-l determina să-i remită 10.000 de euro, reprezentând capitalul și dobânda unui împrumut din urmă cu 9 ani.
În baza probatoriului administrat, la data de 22 ianuarie a.c., s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 42 de ani, pentru săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni de șantaj și a unei infracțiuni de camătă.
La data de 27 ianuarie a.c., în urma activităților operative desfășurate în municipiul Târgu-Jiu, a fost prins în flagrant delict bărbatul în cauză, în momentul primirii sumei de 160.000 de lei, solicitată de acesta, de la tânărul de 29 de ani.
Totodată, după prinderea în flagrant delict, a fost efectuată o percheziție domiciliară la o locuință pe care bărbatul de 42 de ani o deține în municipiul Târgu-Jiu, ulterior acesta fiind condus la sediul I.P.J. Gorj, pentru continuarea cercetărilor.
Față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare, la data de 28 ianuarie a.c.
În cauză s-a beneficiat și de sprijinul de specialitate al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic Gorj“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.























