Victor Ponta a fost exclus din PSD miercuri, după ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Consiliului Politic Național, unde s-a înregistrat un singur vot împotrivă, cel al lui Radu Moldovan.
„Victor Ponta s-a autoexclus de mai mult timp, iar astăzi s-a oficializat votul care arată că nu mai este membru PSD. Au mai existat încercări în trecut, și domnul Geoană a încercat o candidatură de independent, dar câte procente a obținut?”, a declarat Radu Oprea la finalul ședinței.
Victor Ponta, care a fost președinte al PSD între 2010 și 2015 și premier din mai 2012 până la demisia sa din noiembrie 2015, în urma protestelor generate de tragedia din Colectiv, fusese deja exclus din partid în iunie 2017, după ce a devenit secretar general al guvernului Grindeanu, în contextul în care PSD îi retrăsese sprijinul politic premierului de atunci.























