Inspectorii Registrului Auto Român au identificat numeroase nereguli în trafic, în urma controalelor tehnice desfășurate anul trecut la nivel național, dar și în județul Gorj. Datele arată că peste o treime dintre vehiculele verificate în Gorj prezentau deficiențe tehnice sau probleme de conformitate.
Concret, în județ au fost oprite pentru control 2.165 de autovehicule, iar 33,5% dintre acestea au fost declarate neconforme. Mai grav, 66 de mașini — aproximativ 3% din total — au fost încadrate la categoria „pericol iminent de accident”, din cauza defecțiunilor majore.
Inspectorii RAR au mai constatat că 1% dintre vehiculele verificate în Gorj aveau probleme legate de poluare, iar 1,2% circulau cu inspecția tehnică periodică falsă, expirată sau anulată.
În urma acțiunilor mixte desfășurate împreună cu Poliția Rutieră, în județul Gorj au fost aplicate 755 de amenzi contravenționale și au fost retrase 482 de certificate de înmatriculare.
La nivel național, RAR a controlat peste 92.000 de vehicule, iar aproape 39% dintre acestea prezentau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Cele mai frecvente probleme au vizat sistemele de iluminare, emisiile poluante, suspensia, vizibilitatea și elementele de șasiu. Aproape 4.700 de autovehicule au fost considerate un risc imediat pentru siguranța rutieră.
Reprezentanții RAR precizează că șoferii cărora le-a fost reținut certificatul de înmatriculare îl pot recupera doar după efectuarea unei inspecții tehnice specifice într-o reprezentanță autorizată.






















