Tragedie la Lelești: Anisia Bălășin, tânăra de 18 ani rănită în accidentul cu buggy-ul artizanal, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

0

Comunitatea din Lelești este cuprinsă de durere după ce Anisia Bălășin, tânăra de 18 ani grav rănită în accidentul produs cu un buggy artizanal, a murit astăzi la Spitalul Bagdasar-Arseni din București. Vestea a fost confirmată de familie, iar reacțiile de solidaritate au apărut imediat pe rețelele de socializare.

În ultimele zile, părinții Anisiei au rămas permanent la căpătâiul ei, sperând într-o evoluție favorabilă. La spital au ajuns și colegi ai tinerei de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, precum și sora și bunica ei, care au reușit să o vadă în viață, deși fără reacțiile pe care le așteptau.

Starea Anisiei a fost critică încă din momentul transferului de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, iar medicii s-au arătat rezervați încă de la început. Astăzi, lupta ei s-a încheiat, în ciuda eforturilor depuse de echipa medicală și a dorinței familiei de a-i oferi o șansă până în ultima clipă.

Doliu în comunitate și în rândul colegilor

Moartea tinerei a provocat un val de emoție în Lelești, unde localnicii, prietenii și profesorii transmit mesaje de condoleanțe și sprijin pentru familia îndurerată. Conducerea liceului unde învăța Anisia a confirmat tragedia și a transmis un mesaj de compasiune.