Terase fătă autorizație, închise de polițiști. Unde funcționau!

3

Sute de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, duminică, în județ, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Au fost vizate zonele aglomerate, unităţile de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terasele, dar și mijloacele de transport în comun.

Două societăți comerciale cu sediul social în orașul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare, întrucât au desfășurat activități comerciale în târgul săptămânal organizat pe raza comunei Polovragi, prin intermediul a două terase, fără a avea autorizație de funcționare.

Totodată, polițiștii au dispus, ca măsură complementară, și confiscarea sumei de aproximativ 3.000 de lei.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, din care 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 1.000 de lei.

Alte 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 9.000 de lei.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate 622 de persoane, 60 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 109 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.