Un adolescent de 16 ani din Târgu Jiu a fost agresat și jefuit, în noaptea de 20 spre 21 iunie, pe Aleea Energeticienilor. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 00.05, în urma unui conflict spontan cu doi tineri, unul de 24 de ani, din comuna Bălești, și celălalt de 20 de ani, din comuna Bălănești.
Cei doi agresori l-au lovit pe adolescent cu pumnii și cu mânerul unui briceag în zona capului, apoi i-au furat borseta în care avea două telefoane mobile și alte bunuri personale.
Autorii au fugit de la fața locului, însă au fost identificați rapid de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu și conduși la sediul poliției pentru cercetări. Borseta, împreună cu bunurile furate, a fost găsită abandonată pe o stradă din apropiere și a fost restituită victimei.
Deși agresat, adolescentul a refuzat transportul la spital pentru investigații medicale. Polițiștii i-au adus la cunoștință prevederile Legii 26/2024 privind protecția victimelor violenței, însă tânărul a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului și emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie calificată. Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Până acum, doar unul dintre agresori, tânărul de 24 de ani din Bălești, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Cel de-al doilea suspect urmează să fie prezentat în cursul zilei de astăzi procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale.