Sute de amenzi pentru exces de viteză

3

Polițiștii rutieri au acționat, în perioada 24 – 30 august,  pe raza întregului județ, pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, polițiștii gorjeni au reținut 98 de permise de conducere, din care 36 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, efectuarea de depășiri neregulamentare (15), neacordarea de prioritate pietonilor sau celorlalte vehicule (6) și conducerea sub influența băuturilor alcoolice (29).

Pentru neregulile rutiere depistate în trafic au fost aplicate 935 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 233 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 68 pentru abateri săvârșite de pietoni, 89 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, iar  408 pentru alte nereguli.

De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare.

În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 23 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.