Șeful FRF: Nu ne așteptăm ca fotbalul să se oprească

0

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu se aşteaptă ca fotbalul să se oprească în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din România.

“Suntem îngrijoraţi de cum evoluează situaţia. Mesajul meu este că nu trebuie să ne jucăm cu acest virus pentru că altfel ajunge el să se joace cu vieţile noastre. Noi nu ne aşteptăm însă ca fotbalul să se oprească, la fel cum nu ne aşteptăm ca lumea să se oprească. Ne îngrijorează însă lipsa spectatorilor de pe stadioane, carantinarea şi numărul mare de teste”, a spus preşedintele FRF.

Acesta susţine că în actualul sezon, din cauza cazurilor de COVID-19, doar patru partide au fost decise la “masa verde”, iar una a fost amânată, la nivelul primelor trei eşaloane.

De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi, inclusiv la Pandurii Târgu Jiu și ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.