Sediul din Târgu Jiu al fostei societăți Hidroconstrucția a fost demolat, împreună cu un motel, cantina și garajele care au aparținut unității economice. Potrivit informațiilor care circulă, terenul și clădirile, precum și fosta fabrică de betoane aflată în apropiere au fost cumpărate de către omul de afaceri Mugurel Surupăceanu, care vrea să construiască mai multe blocuri și un spațiu comercial.
„Mi se ridică părul pe mine când trec pe lângă sediu și văd că se demolează totul. În anii 90-92 eram cam 3.000 de angajați pe județul Gorj. Erau mai multe punct de lucru. Se lucra la Tismana, la Vâja, la Turceni“, spune inginerul Traian Popescu, fost șef de șantier în cadrul Hidroconstrucția.
Cum a ajuns Hidroelectrica în faliment
Societatea Hidroconstrucția a fost cumpărată, în urmă cu cinci ani de o altă companie, Electroconstrucția, după ce a ajuns în faliment din cauza datoriilor. „Hidroconstrucția mai există ca nume, dar se află sub tutela societății Electroconstrucția.
„Societatea Hidroconstrucția a fost privatizată prin metoda MEBO. Oamenii au fost foarte corecți și au spus că acordă 1,5 lei pe acțiune și în a doua etapă, care a fost acum două luni de zile a acordat în că 2,5 lei/acțiune. Firma a ieșit pe profit pentru că a început să vândă din active: terenuri, sedii și așa mai departe.
Ar mai fi trei angajați, fostul director, cu un șofer și o secretară. Electroconstrucția este proprietar și face ce vrea cu activele“, spune fostul șef de șantier“, a transmis fostul șef de șantier.
Traian Popescu a coordonat marile șantiere hidroenergetice din Gorj. „Am început activitatea în Hidroconstrucția în anul 1983 și am început activitatea la Tismana, după care am plecat la Turceni. Am revenit la Târgu Jiu când a început organizarea de șantier și după Revoluție am venit șef de șantier, poziție din care am ieșit la pensie“, a relatat acesta.
El a povestit și cum a ajuns Hidroconstrucția în faliment: „S-a ajuns în faliment pentru că a fost căpușată. Directorii mari au găsit o variantă să aibă mai mulți bani și și-au pus sume mari de bani prin contract de mandat.
Erau 18 directori de sucursale, plus trei din afară, patru în conducerea de la București.
Au început apoi închiderea marilor șantiere hidroenergetice blocate de ONG-uri. Societatea începuse să desfășoare alt tip de lucrări, în lipsa celor hidroenergetice, cum ar fi introducerea de rețele de canalizare și alimentare cu apă“.