Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost închisă temporar din cauza infecțiilor nosocomiale

14

Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a fost închisă temporar, în perioada 9–11 mai, după ce mai multe paciente au fost depistate cu germeni bacterieni, specifici infecțiilor nosocomiale. Măsura a fost dispusă de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în urma confirmării mai multor cazuri de infecții intraspitalicești.

O pacientă a dezvoltat o formă severă de infecție și a fost transferată de urgență la un spital din Craiova. Potrivit reprezentanților unității medicale, aceasta se află acum în stare stabilă.

„Direcția de Sănătate Publică Gorj a decis suspendarea activității Secției Obstetrică-Ginecologie și relocarea pacientelor către alte unități sanitare sau externarea acestora, acolo unde starea de sănătate permite. Măsura a fost luată ca urmare a depistării unor infecții nosocomiale. Echipa DSP se află încă în spital pentru monitorizare. Se va efectua dezinfecție terminală în secție, în blocul operator și în blocul de nașteri. Activitatea urmează să fie reluată luni, 12 mai”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Conform datelor furnizate de conducerea spitalului, trei paciente au fost testate pozitiv cu stafilococ coagulazo-negativ, iar alte două cu stafilococ auriu. În perioada menționată nu se mai efectuează internări sau intervenții chirurgicale în cadrul secției, însă pacientele care necesită în continuare tratament rămân sub supraveghere medicală.