O importantă școală din municipiul Târgu Jiu va fi reabilitată pe bani europeni. Primarul Marcel Romanescu invită firmele de construcții din oraș să participe la licitație.
„Invit firmele din Târgu Jiu să participe la licitația pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale “Constantin Săvoiu”! Ca de fiecare dată, m-ar bucura enorm să știu că aceste licitații sunt câștigate de firme locale, în așa fel încât banii să rămână aici. În cazul de față, este vorba de aproape 5 milioane de lei, fără TVA, la care se vor adăuga și sumele pentru dotări, totul ajungând la aproximativ 2 milioane de euro. Se vor reabilita corpurile de clădire, vor fi construite o sală de sport și un amfiteatru, urmând să fie asigurate și dotările necesare.
Vorbim despre o nouă investiție în educație, din bani europeni, acesta fiind ultimul proiect câștigat în exercițiul financiar precedent.
Vă reamintesc faptul că am reușit să accesam toate fondurile puse la dispoziție pentru Târgu Jiu, adică aproximativ 70 de milioane de euro, urmând ca în noul exercițiu financiar să putem accesa 115 milioane de euro, pentru proiecte pe care le avem pregătite sau urmează a fi create. Sunt sume mari de bani pe care îi aducem aici, urmând ca municipiul să fie transformat radical în acești ani, proces care a început deja”, a transmis primarul Romanescu.