Sacii pentru colectare selectivă, folosiți pentru protejarea plantelor. Avertisment al ADIS Gorj

13

Reprezentanții ADIS Gorj atrag atenția asupra modului în care sunt utilizați sacii destinați colectării selective, după ce au constatat că unii localnici îi folosesc în alte scopuri.

Un exemplu a fost semnalat în comuna Bengești-Ciocadia, satul Linia Mare, unde un cetățean a utilizat sacii distribuiți de IRIDEX Group Salubrizare pentru a proteja de ger un arbust ornamental. În acest caz au fost folosiți sacul verde și cel albastru, ceea ce a însemnat că respectivele deșeuri reciclabile – sticlă, respectiv hârtie și carton – nu au mai fost colectate separat și nu au ajuns la operatorul de salubritate.

ADIS Gorj precizează că monitorizează activitatea de salubrizare în toate cele 54 de localități membre ale asociației și subliniază că respectarea regulilor de colectare selectivă contribuie la menținerea costurilor la nivelul actual. Amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele menajere presupune cheltuieli suplimentare pentru sortare, atât din punct de vedere financiar, cât și al resurselor umane.

Reprezentanții asociației reamintesc că sacii colorați trebuie utilizați exclusiv pentru colectarea deșeurilor reciclabile, după cum urmează:

  • galben – plastic și metal;

  • albastru – hârtie și carton;

  • verde – sticlă.