Partidele din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal au fost stabilite, luni, prin tragere la sorți, la sediul Federației Române de Fotbal. Echipa din Târgu-Jiu va evolua în compania U. Cluj. Meciurile din sferturile de finală sunt programate în perioada 2-4 martie 2021. Data și ora exactă de disputare va fi comunicată ulterior de FRF.
Programul „sferturilor”:
Petrolul Ploieşti – Astra Giurgiu
Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova
Dunărea Călăraşi – FC Dinamo
Universitatea Cluj – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Partidele din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.