A început recensământul de probă al populației, în Târgu Jiu și Bălești.
Pe site-ul Direcției Județene de Statistică Gorj, la secțiunea Recensământ de probă, au fost postate adresele și hărțile sectoarelor din Târgu Jiu și Bălești în care se va efectua recensământul de probă.
„În perioada 10 – 16 martie, având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia COVID-19, este recomandată autorecenzarea.
Pasul 1: să completați formularul de preînregistrare, pentru toți membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau scanând codul QR de pe verso.
Pasul 2: fiecare membru al gospodăriei să completeze chestionarul individual, accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de email indicată la preînregistrarea de la Pasul 1.
Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de COVID-19, este recomandat să vă autorecenzați! Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tabletă, laptop sau PC“, a anunțat Vasile Păunescu, directorul Direcției Județene de Statistică Gorj.
Recensământul se va desfășura, în premieră, în sistem mixt, prin colectare directă de date de la populație, inclusiv autorecenzare, și colectare indirectă, din surse administrative.