Consiliul Județean Gorj a încheiat, astăzi, contractul de finanțare pentru un proiect ambițios, care va schimba modul în care instituția utilizează tehnologia pentru a deservi cetățenii și mediul de afaceri. Proiectul „Digitalizarea interacțiunilor Consiliului Județean Gorj și Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Gorj cu cetățenii și mediul de afaceri și asigurarea de servicii publice digitale noi – DIGIT GORJ” va îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor publice din județ, punând accent pe o informare rapidă și eficientă a cetățenilor și afacerilor prin digitalizarea administrației județene și a serviciilor sociale.
„Obiectivul principal al „DIGIT GORJ” este unul îndrăzneț: crearea, testarea și lansarea unei platforme digitale integrate, plină de soluții inovatoare și interconectate – inclusiv aplicații mobile – care să revoluționeze interacțiunea digitală și să ofere servicii publice de ultimă generație cetățenilor și întreprinderilor din Gorj. De la infrastructura rutieră județeană (competențe partajate) la asistența socială, „DIGIT GORJ” va introduce o nouă eră a e-guvernării, cu beneficii concrete pentru toți cei implicați și, nu în ultimul rând, pentru cetățenii județului.
Conform Acordului de parteneriat nr. 11544/19.06.2024, încheiat între Județul Gorj (Lider de parteneriat) și DGASPC Gorj (Partener în proiect), proiectul va asigura implementarea unor servicii digitale moderne, gândite să simplifice viața cetățenilor. „DIGIT GORJ” nu este doar un proiect, ci o inițiativă strategică menită să transforme radical modul în care instituțiile publice folosesc tehnologia, cu activități bine definite pentru fiecare partener.
Valoarea totală a proiectului este de 2.976.356,60 lei (inclusiv TVA), din care:
2.916.829,47 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă obținută prin program (cheltuieli eligibile), 59.527,13 lei este contribuția Consiliului Județean Gorj (cofinanțare de 2% din cheltuielile eligibile) iar contribuția financiară din partea DGASPC Gorj, în calitate de partener strategic, este de 0 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni de la data semnării contractului de finanțare de către ambele părți, respectiv până la data de 11 noiembrie 2026, aceasta putând fi prelungită prin acordul părților, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2029“, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Gorj.